Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ședință de îndată a Consiliului Local Dej

0 111

Mai multe proiecte de hotărâre vor fi supuse dezbaterii consilierilor locali dejeni în cadrul unei ședințe de îndată, programată marți, 10 martie.

Ședinţa de îndată a Consiliului Local al Municipiului Dej va avea loc în data  de  10 martie  2020, ora 15,00 în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Dej, cu următoarea

ORDINE DE ZI:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Dej, atestat prin Hotărârea Guvernului Nr. 969/2002, cu modificările și completările survenite în structura acestuia până la data de 31 decembrie 2019, conform Anexei.
  2. Proiect de hotărâre privind  acordul executării de lucrări ce se vor executa pe domeniul public al Municipiului Dej, respectiv DJ 161 D Strada Dumbrava Roșie, pentru obiectivul de investiție ”Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mânăstirea, Nireș, comuna Mica, județul Cluj” acord solicitat de Consiliul Județean, beneficiar investiție comuna Mica.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafață de 289 m.p., situat în Municipiul Dej, Strada Victor Motogna Nr. 10, către Turcin Simida și soțul Turcin Daniel.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pe Strada Crângului Nr. 23.
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu pentru executarea lucrărilor de Construire ansamblu comercial și de servicii, sistematizare pe verticală, Amenajări exteriore, Amplasare elementente de publicitate, Împrejmuire și operațiuni cadastrale, generat de imobilul situat în Municipiul Dej, Strada Vâlcele Nr. 2 B, C.F. Dej Nr. 55920,62438, 59300,62437 cu Nr. cad 55920,62438,59300, 62437.
  6. Proiect de hotărâre aprobarea dezmembrării imobilului înscris în C.F. Nr. 59888.
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea întocmirii Actului adițional Nr. 2 la Contractul de concesiune Nr. 49/14692 din 15 iulie 2010.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea întocmirii Actului adițional Nr. 3 la Contractul de concesiune Nr. 11/12428 din 22 mai 2006.
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea întocmirii Actului adițional Nr. 1 la Contractul de concesiune Nr. 7/28494 din 20 noiembrie 2019.
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea întocmirii Actului adițional Nr. 2 la Contractul de concesiune Nr. 10/13204 din 18 iulie 2015.
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordării unui ajutor de urgență în sumă totală de 12.500 lei, ca urmare a incendiului din data de 29 februarie 2020.
  12.  Proiect de hotărâre privind aprobarea respingerii procedurii prealabile înregistrată sub Nr. 15.352 din data de 17 februarie 2020, formulată de Instituția Prefectului Județului Cluj, prin care se solicită revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Dej Nr. 150 din data de 12 decembrie 2019.
  13. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din patrimoniul public al Municipiului Dej administrat de Consiliul Local, în patrimoniul privat al Municipiului Dej, a imobilelor  „Clădire (S.A.D.P.)” și „Clădire administrativă (SEDIU S.A.D.P.)” situate în Municipiul Dej, Strada Crângului Nr. 23, în vederea demolării.
  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din Patrimoniul privat al Municipiului Dej, în Patrimoniul public al Municipiului Dej, administrat de Consiliul Local, a imobilului teren, situat în Dej, Strada Carpați Nr. 19, în suprafață totală de 6.878 m.p., teren care va avea destinația ”Sediul administrativ S.A.D.P.”
  15. Soluționarea unor probleme ale administrației publice locale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More