Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sediul Antena 3 va fi confiscat. La fel și locuința lui Dan Voiculescu

0 362

sediu Antena 3

Condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare nu vine singură. Instanța a mai dispus azi și confiscarea unor bunuri mobile și imobile ale omului de afaceri, în dosarul de privatizare frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Acuzat de trafic de influență și spălare de bani în formă continuată, Dan Voiculescu a primit azi o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare, sentința fiind definitivă. În primă instanță, omul de afaceri a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare.

Pe lângă sentința dată azi de Curtea de Apel București, instanța a mai decis confiscarea următoarelor bunuri:

– imobilul de 299.000 mp şi un altul de 220.000 mp pe Strada Gârlei, nr 1B . Aceste sunt terenurile şi construcţiile ICA

– 3.515.756,4 dolari de la Dan Voiculescu reprezentând chiria încasată de la Romtelecom

– clădirea şi terenul de la adresa Bucureşti-Ploieşti nr 25-27, care reprezintă sediul Antena 3

– 2.294.358,2 lei de la Camelia Voiculescu şi 2.294.358,2 lei de la Corina Voiculescu. Acestea reprezintă contravaloarea acţiunilor la ICA.

– locuinţa situată la adresa Bulevardul Kiseleff, nr 22

În același dosar, Curtea de Apel București i-a mai condamnat pe următorii:

  • Gheorghe Mencinicopschi – 8 ani de închisoare cu executare
  • Corneliu Popa, fost director ADS – 8 ani de închisoare cu executare
  • Sorin Pantiş – 7 ani de închisoare cu executare
  • Nicolae Săvulescu – 6 ani de închisoare cu executare
  • Jean Cătălin Sandu – 6 ani de închisoare cu executare
  • Sin Gheorghe – 4 ani cu suspendare
  • Constantin Baciu – 4 ani cu suspendare
  • Petre Alexandru – 3 ani cu suspendare
  • Marinescu Grigore – 3 ani cu suspendare
  • Flavius Pop – 5 ani cu executare
  • Ene Vica – 3 ani cu suspendare

Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.