Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Seminarul ”Comunicarea verbală și nonverbală”, oferit dejenilor de OFSD Dej – FOTO

0 97

 Organizația Femeilor Social Democrate Dej (OFSD Dej), în parteneriat cu psihologul Lucian Rogozan, au organizat sâmbătă la Dej un curs/seminar având ca temă “Comunicarea verbală și nonverbală”,  eveniment desfășurat  la Restaurant/cafe „Casa Selena” din Dej.

La acest curs/seminar au participat cadre didactice, cadre medicale, juriști, lucrători în domeniul social, persoane care lucrează cu publicul, dar și multe alte persoane, ceea ce indică faptul ca dejenii sunt  interesați de acest domeniu al comunicării, în general, și de dezvoltarea personală în special.

Deputatul Itu Cornel, președintele PSD Dej, a fost prezent la eveniment, felicitând Organizația de Femei a PSD Dej, pentru desfășurarea și pentru reușita acestei acțiuni.

Psihologul Lucian Rogozan, a declarat: “Sunt încântat de reacția publicului dejean la prezentarea avantajelor  pe care le are psihologia, rolul psihologiei în viața de zi cu zi, pe plan profesional, social, familial, și modul în care ne poate îmbunătăți viața și ne ajută să ne adaptăm la situațiile care se ivesc. Faptul că s-a discutat liber, concis, întrebările puse în sală au fost la obiect, au creat o atmosferă plăcută și deschisă.

Mă bucur că am găsit o deschidere spre această latură, ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să interacționăm, să ne îmbunătățim comunicarea și ajungem la performanțele dorite.  Este o explorare a sinelui și ajungem implicit la comunicarea cu cei din jur.  Prin aceste prezentări, doresc să prezint și rolul psihologului, avantajele pe care le are oricine apelând la psihologie prin diverse ateliere de autocunoaștere sau consiliere.

Capitolul de comunicare verbală și non-verbala este vast. În această prezentare m-am conformat cerințelor din sală interacționând în mod constant cu participanții și lăsând libertatea de a alege următorul subiect”.

Subiectele atinse au fost: Emoțiile și rolul lor; Rolul psihologului; Canale de analiză a comunicării (expresiile faciale, conținutul verbal, limbajul corpului, stilul verbal, voce); Generalizarea; Voința și imaginația; Rigiditate versus flexibilitate; Presiunea externă; Manifestarea ego-ului; Umbra – Carl Gustav Jung; Proxemica; Paralimbaj-descărcarea emoțională; Atingeri; Cinesica; UP& DOWN; Frecvențele creierului; Percepția timpului; Protecția asupra informațiilor negative; Fixarea obiectivelor; Crearea cadrului; Exerciții aplicative; Aplicații demonstrative.

S-a comunicat ce reprezintă etichetarea, transfer de emoții și, de asemenea, cum preluăm emoțiile de la alte persoane. Modul în care o persoană este deschisă când se dă informația și când este pregătită de a recepta informația. Util este pentru orice persoană care lucrează cu publicul,  modul în care putem “decoda” dincolo de ceea ce se comunică verbal.

Câteva din atelierele  organizate până în momentul de față de către psihologul Lucian Rogozan sunt: Introducere în psihoterapie, Stima de sine, Luarea deciziilor, Elemente de psihosomatica, Efectul Încurajărilor, Impactul Metaforelor, Comunicare verbală și nonverbală, și multe alte subiecte.

Lucian Rogozan a precizat de asemenea că “procesul de cunoaștere este în continuă formare, și învățăm pe tot parcursul vieții. Să nu uităm de timpul pe care îl acordăm în viață (mă refer la organizare), și efectul pe care îl are în sănătate, atât pe plan fizic cât și pe plan psihic. Fiecare om are un sistem de valori, și, conform abordării umaniste, observăm ceea ce este mai bun în om.  Dacă există deschiderea spre ateliere similare sau orice proiecte care să aibă legătură cu psihologia, din punctul meu de vedere,  încurajez și vin cu mare drag în întâmpinare, fiindcă m-am simțit extrem de bine și s-a creeat o atmosferă plăcută”.

Atât psihologul Lucian Rogozan, cât și Președinta OFSD Dej, Teodora Muncelean, le mulțumesc tuturor celor prezenți la acest eveniment, în număr atât de mare, pentru deschidere, implicare și pentru reacțiile pozitive.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.