Semnal mai bun la telefonia mobilă în comuna Mica
Locuitorii comunei clujene Mica se vor bucura în curând de o acoperire mai bună a semnalului de telefonie mobilă, după ce autoritățile locale au încheiat o colaborare cu o companie de profil din România pentru a instala antene în localitățile din comună.
Conform primarului comunei, Tiberiu Zelencz, o astfel de antenă a fost deja instalată și a intrat în funcțiune în localitatea Nireș, urmând ca și în alte localități să fie instalate antene ale companiei Digi.
”Marea majoritate a cetățenilor din localitatea Nireș s-au confruntat dintotdeauna cu lipsa semnalului de telefonie mobilă 3G și 4G. După nenumărate discuții cu reprezentați ai companiilor de telefonie mobilă, doar cei de la Digi au răspuns pozitiv, cu toate că majoritatea cetățenilor din localitatea Nireș sunt abonați ai altor rețele. În perioada următoare va fi pus in funcțiune și în localitatea Mica, pentru cei care nu beneficiază de acoperire integrală, privind semnalul de telefonie mobilă, urmând ca reprezentații celor de la Digi să continue investițiile pentru amplasarea unor antene și în celelalte localități din comuna noastră”, a transmis edilul comunei.
Acesta a confirmat faptul că, de câteva, zile localitatea Nireș, unde mereu au existat mari probleme din cauza lipsei semnalului de telefonie mobilă, beneficiază de acoperire integrală a rețelei de telecomunicații Digi!