Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Serie de accidente în zona Dej, Gherla și Cluj-Napoca. E cod galben de polei!

1 4.916

Mai multe accidente rutiere s-au produs vineri seara pe raza județului Cluj. Trei evenimente rutiere au avut loc în Dej, unul pe centura Gherla și altele în Cluj-Napoca, în diverse zone, toate fiind provocate din cauza neadaptării vitezei la șoselele acoperite de polei.

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri seara un nou cod galben de burniță și polei în județul Cluj, însă șoferii se pare că nu au ținut cont de atenționările meteorologilor.

Două accidente de circulație au avut loc în această seară pe strada Crângului din Dej, în decurs de doar două ore, în primul dintre ele o mașină derapând pe carosabilul înghețat și lovind o țeavă de gaz. Tot în zonă, în Viile Dejului, s-a produs în această seară un alt eveniment rutier. Din fericire, în niciunul dintre ele nu s-au înregistrat persoane grav rănite.

Un alt accident s-a produs în această seară pe centura ocolitoare a municipiului Gherla, în timp ce în Cluj-Napoca seria de accidente provocate din cauza poleiului este mult mai mare. Și la Apahida s-a produs vineri seara un eveniment rutier, pe podul peste râul Someș, tot din cauză că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

ANM cod galben, valabil pâna la ora 0:00

In zona : Județul Cluj: Gherla, Apahida, Cășeiu, Bonțida, Iclod, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Unguraș, Sic, Cuzdrioara, Căianu, Fizeșu Gherlii, Țaga, Dăbâca, Aluniș, Pălatca, Jichișu de Jos;

Se vor semnala : precipitaţii sub formă de burniţă care local determină depunerea de polei.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Ovo spune

    „…insa soferii nu au tinut cont de atenționările meteorologilor!” Oare numai pentru ei erau atentionarile? Autoritatile iar au fost luate prin surprindere, vesnica poveste!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.