Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Serie de accidente în zonele turistice bistrițene, de la Colibița la Figa

0 75

Nu mai puțin de patru accidente de circulație s-au produs duminică în județul Bistrița-Năsăud, mai multe persoane fiind rănite, printre care și un copil de 3 ani.

Primul accident rutier s-a produs în zona Colibița, unde o tânără de 19 ani din Ipotești jud. Suceava, în timp ce conducea un motociclu tip ATV prin localitate, a intrat în coliziune cu un alt motociclu tip ATV, ce se deplasa pe aceeași direcție de mers, condus de un tânăr de 19 ani din localitatea Stamate, județul Suceava. În urma impactului a rezultat rănirea șoferiței.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, continuând cercetările cu privire la fapta de vătămate corporală din culpă.

Un al doilea accident a avut loc în Sângeorz-Băi.

Din primele verificări, s-a constatat faptul că un tânăr de 18 ani din localitate, a accidentat un minor în vârstă de 3 ani, pe o stradă din orașul Sângeorz-Băi, acesta din urmă, fiind transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind cercetată infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate modul și cauzele producerii evenimentului rutier.

Duminică după-masă, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Beclean, au intervenit la un accident de circulație pe DJ172 în apropierea localității Figa.

Un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din Dobric, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe același sens de circulație, de o femeie de 35 de ani din Beclean, rezultând rănirea acesteia.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii desfășoară cercetări in cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând lămurirea modului și cauzelor producerii evenimentului rutier.

Tot după-amiază, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au intervenit la un accident rutier.

Un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Orheiul Bistriței, a intrat in coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 42 de ani din municipiul Bistrița. În urma impactului a rezultat rănirea unei pasagere de 51 de ani din Rontău, din județul Bihor, care se afla în primul autoturism.

Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Biroului Rutier desfășoară cercetări, în cadrul unui dosar penal, cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească modalitatea și cauzele producerii evenimentului rutier.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More