Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au dispus, la data de 21 ianuarie a.c. reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj în formă continuată (2 acte materiale), două infracțiuni de amenințare, o infracțiune de amenințare în formă continuată (2 acte materiale), răzbunare pentru ajutorul dat justiției și hărțuire.
Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – decembrie 2024, bărbatul ar fi contactat-o pe fosta sa concubină, de 27 de ani, folosind diverse numere de telefon, adrese de e-mail și conturi pe o rețea de socializare, trimițându-i numeroase mesaje text și audio.
Acestea ar fi avut un conținut ofensator și amenințător, cauzând tinerei o stare de temere.
De asemenea, în luna august 2024, acesta i-ar fi trimis mesaje jignitoare și amenințări cu scopul de a o constrânge să reia comunicarea cu el și să accepte întâlniri, încălcând astfel libertatea psihică a victimei.
În plus, tot in cursul anului 2024, bărbatul i-ar fi transmis mesaje de amenințare, susținând că va divulga informații imaginare care ar putea avea consecințe nefavorabile asupra victimei.
La data de 1 decembrie 2024, i-ar fi trimis un mesaj amenințător cu acte de violență, ca răspuns la faptul că aceasta formulase, în cursul lunii noiembrie 2024, o plângere penală împotriva sa, în urma căreia a fost emis și un ordin de protecție.
La data de 21 ianuarie a.c., la propunerea procurorului de caz, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.
Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.