Și-a dat foc. Tânăra, transportată cu elicopterul SMURD
S-a dat alarma noaptea trecută în localitatea Bistrița Bârgăului, unde o tânără de 24 de ani și-a dat foc.
Incidentul a avut loc în jurul orei 02:00, când printr-un apel la numărul unic de urgență 112 s-a anunțat că o femeie s-a autoincendiat.
La locul solicitării a intervenit în primă fază un echipaj SMURD de prim ajutor, ulterior fiind direcționat la fața locului un alt echipaj cu medic.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, femeia era conștientă când au ajuns echipajele medicale, dar a suferit arsuri de gradul II pe 44 % din suprafața corporală.
Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportată ulterior la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița, Camelia Strungari, a declarat că femeia urmează să fie transferată la o clinică din București.
”Femeia, de 24 de ani, a ajuns la UPU astă-noapte, în jurul orei 02:30, cu arsuri de gradul III pe aproximativ 45% din suprafața corpului (cap, față, gât, membre superioare torace anterior, flancuri, abdomen), arsuri de căi aeriene, conștientă, însă cu dureri mari. A fost tratată în Unitatea de Primiri Urgențe și în această dimineață va fi transferată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Arși din București”, a declarat Camelia Strungari, pentru Ziar de Bistrița.
În această dimineață, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus, a transmis că femeia a fost transferată (intubată) cu un elicopter SMURD la un spital de arși.