Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Și-a găsit sfârșitul sub tractor. A fost descoperit abia azi dimineață

0 846

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud a fost solicitat duminică dimineața să intervină la un caz în localitatea Runcu Salvei.

Tragicul incident s-a produs în localitatea bistrițeană Runcu Salvei, cel mai probabil sâmbătă seara.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, care plecase cu tractorul la muncile câmpului sâmbătă seara, nu s-a mai întors acasă. Acesta a fost găsit, prins sub tractor, abia în această dimineață.

”O femeie a sesizat prin 112 faptul că, pe raza localității Runcu Salvei, se află o persoană căzută, inconștientă.

La fața locului, în locul numit „Dealul Bisericii”, polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, din Runcu Salvei, căzut lângă un tractor. Din păcate, acesta era decedat”, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Medicii de pe ambulanță nu au mai avut ce face pentru a salva viața bărbatului, acesta suferind leziuni incompatibile cu viața și astfel a fost declarat decesul

Conform IPJ, în cauză urmează a fi efectuată necropsia cadavrului, care va stabili cauza decesului. Polițiștii Secției 6 continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More