Azi la ora 12.00, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că în localitatea Ilba a avut loc un eveniment rutier grav.
Din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 68 ani din Handalul Ilbei, intenţiona să iasă cu o motocicletă din parcarea unui imobil în DN1C, dar, pentru că nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare care circula regulamentar dinspre Sabişa înspre Cicârlau a intrat în coliziune laterală cu aceasta. Autoutilitara era condusă de B.B. de 33 de ani din Baia Mare care nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului motociclului si a pasagerei de pe acesta, o femeie de 65 ani, din Handalu Ilbei. Bărbatul s-a ales cu piciorul retezat. Ei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale şi au rămas internaţi. Cercetările continuă în cauză, urmând a se lua măsuri legale.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.