Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Și-a ucis iubita lângă Tarnița, apoi i-a împachetat trupul în saci de gunoi și l-a aruncat pe marginea drumului

0 1.195

Bărbatul de 43 de ani care, în luna mai, şi-a ucis iubita lângă Cluj şi apoi i-a abandonat cadavrul într-o localitate din judeţul Bihor, a fost trimis în judecată de procurorii clujeni.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a fost trimis în judecată pentru omor. 

“În perioada 21/22 mai 2022 – interval orar 18.30 – 02.58 – s-a deplasat împreună cu victima M.B. pe mai multe trasee din arealul comunelor Gilău, Beliş, Răchiţele, Mărgău, Căpuşu Mare, Dealu Mare, Mănăstireni, Mărişel, Măguri (judeţul Cluj), iar la un moment dat, în timp ce ambii se aflau în autovehiculul care se afla parcat pe marginea drumului, în zona lacului Tarniţa, inculpatul a exercitat agresiuni fizice asupra victimei, care au condus la decesul acesteia prin asfixie mecanică. După săvârşirea faptei, inculpatul a introdus cadavrul în portbagajul autovehiculului, s-a întors către Cluj-Napoca, apoi din Cluj-Napoca s-a deplasat către Oradea, iar pe traseu, în intervalul orar 07.57 – 10.41, data de 22 mai 2022, a abandonat cadavrul victimei într-un areal izolat, cu vegetaţie, dinspre localităţile Corniţel şi Borod, judeţul Bihor”, se arată în comunicat. 

Bărbatul, Bone Ferenc, este din Arad şi a fost căutat de poliţişti, fiind prins în Oradea, în 26 mai.

El a fost arestat preventiv în 27 mai, pentru o perioadă de 30 de zile, măsura fiind prelungită succesiv pe parcursul urmăririi penale. 

Trupul victimei – Molnar Beata, în vârstă de 30 de ani, din Târgu Mureş – a fost găsit împachetat în saci menajeri, într-o zonă cu vegetaţie abundentă. Principalul suspect a fost iubitul femeii, în vârstă de 43 de ani. El fusese condamnat anterior la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare după ce în urmă cu doi ani şi-a agresat fosta prietenă pe stradă, lovind-o cu pumnii şi picioarele.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More