Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Și-a ucis mama cu mai multe lovituri de topor

0 598

O femeie din comuna clujeană Baciu a fost ucisă în mod brutal, chiar de fiul acesteia. Tânărul și-a lovit mama cu toporul în cap.

Din câte se pare, scandalul a pornit luni seara, pe fondul unor dispute mai vechi. Cei doi se aflau într-o cameră a casei din comuna Baciu, unde a început cearta. Într-o altă cameră se afla bunica tânărului, dar aceasta nu a mai apucat să intervină între mamă și fiu. Tânărul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, și-a lovit mama repetat cu toporul, chiar și în zona capului, iar rănile i-au fost fatale femeii.

Potrivit viceprimarului comunei, bunica tânărului ar fi încercat să intervină între fiica şi nepotul ei.

”Din ce am aflat, este că luni spre seară fiul unei femei din Baciu și-ar fi lovit mama cu toporul în cap. Cei doi se aflau într-o cameră, iar bunica ar fi încercat să intre dar nu a putut. Este o familie în regulă, credincioasă, bunicii sunt în corul bisericii”, a spus pentru Cluj24 viceprimarul Cosmin Maier.

Se pare că între tânăr şi mama lui au mai existat scandaluri şi episoade violente, de cele mai multe ori pe fondul consumului de alcool.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More