Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Și-a ucis tatăl cu un topor, apoi a fugit

0 50

topor

Un tânăr de 24 de ani din localitatea Parva și-a ucis tatăl azi cu mai multe lovituri de topor. După aceea, îngrozit de cele întâmplate, tânărul a fugit.

Poliţia a fost sesizată în această seară, în jurul orei 18:00, prin numărul de urgență 112, despre faptul că pe raza localităţii Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud a avut loc o ceartă între tată şi fiu.

Tânărul și-a decapitat pur și simplu tatăl, lăsându-l apoi să zacă într-o baltă de sânge. Vecinii au fost cei care au sesizat oamenii legii despre teribila întâmplare.

O ambulanță ajunsă la fața locului n-a mai avut ce să facă pentru bărbatul de 63 de ani care și-a dat ultima suflare din cauza loviturilor violente primite de la fiul său.

”Din primele verificări s-a constatat că în urma unui conflict spontan, fiul în vârstă de 24 de ani, i-ar fi aplicat tatălui său, în vârstă de 63 de ani, lovituri cu un topor care i-au cauzat decesul, după care a părăsit locul faptei.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, acesta a fost depistat, în jurul orelor 19.00, pe raza municipiului Bistriţa” se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi poliţiştiști din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More