Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Și beat și drogat. S-a urcat la volan și a făcut accident

0 265

Un tânăr de 19 ani, care a urcat la volan după ce a consumat alcool dar și cannabis, a provocat un accident rutier marți seara în Bistrița. S-a ales cu dosar penal.

La data de 29 iunie a.c., după ora 23:00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier semnalat pe strada Drumul Cetății din municipiu.

Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Mintiu a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat regulamentar pe partea dreaptă a direcției de deplasare, care ulterior a fost proiectat în gardul unui imobil.

În urma impactului nu au rezultat răniri de persoane, înregistrându-se doar pagube materiale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul DRUGTEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Cannabis. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină în vederea stabilirii alcoolemiei și substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal  întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând documentarea faptei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More