Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sighetu Marmației: Profesor filmat în timp ce săruta o elevă de clasa a IX-a în faţa clasei

0 1.218

Un profesor de la un liceu din Sighetu Marmaţiei a fost filmat în timp ce săruta o elevă de clasa IX-a, în faţa clasei, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spunând că este un comportament condamnabil. În urma incidentului, profesorul, care are o vechime de zece ani în învăţământ, a demisionat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş, Adriana Meşter, a declarat joi pentru News.ro, că atât ISJ, cât şi conducerea unităţii de învăţământ s-au sesizat cu privire la această situaţie.

“Au avut loc discuţii cu cadrul didactic implicat în acest caz, iar în urma discuţiilor cu cadrul didactic şi conducerea unităţii de învăţământ aceasta şi-a recunoscut fapta şi a conştientizat gravitatea faptei. În consecinţă, a înaintat o cerere de încetare a contractului de muncă, astfel dându-şi demisia începând cu data de 30 mai 2018. Au avut loc discuţii cu eleva din clasa a IX-a, au fost anunţaţi părinţii elevei, atât telefonic, cât şi prin adresă oficială, iar părinţii se vor deplasa la şcoală. A fost anunţată Poliţia şi s-a apelat la sprijinul consilierului şcolar care să ofere sprijin din punct de vedere psihologic atât elevei, cât şi colectivului clasei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş.

Adriana Meşter a mai spus că nu au existat de-a lungul timpului sesizări la Inspectoratul Şcolar privind activitatea acestui profesor, dar comportamentul său este condamnabil, indiferent de motive.

“Nu am mai avut sesizare cu privire la activitatea acestui cadru didactic. Oricum, este un comportament condamnabil indiferent de motive, acest tip de comportament nu îşi găseşte justificarea în niciun context cu atât mai mult în contextul educaţional”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Profesorul are gradul didactic doi, având o vechime în învăţământ de aproximativ zece ani.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More