Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Simpozion pe teme liberale la Dej, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de liberalism în România – FOTO/VIDEO

0 442

simpozion 140 de ani de liberalism Dej

Organizația Femeilor Liberale Dej a organizat azi un eveniment deosebit pentru mișcarea liberală din Dej și nu numai, la Sala Mare a Primăriei Dej. La simpozionul ”140 de ani de liberalism – de la tradiție la modernitate”, au participat numeroase personalități politice, județene și locale, membri ai PNL Dej sau simpli simpatizanți.

Viceprimarul municipiului Dej, Aurelian Mureșan, vicepreședinte al PNL Dej, a fost cel care a moderat evenimentul, printre cei care au luat cuvântul ori s-au aflat la prezidiu fiind Lucia Varga (Președinte Organizația Națională a Femeilor Liberale), deputații Adrian Oros și Radu Zlati, senatorul Marius Nicoară (Co-președinte PNL Cluj), Mihaela Suciu (Co-președinte OFL Cluj), Ioana Avram (Co-președinte PFL Cluj), Dan Gavrea (Co-președinte PNL Dej), Violeta Mureșan (Co-președinte OFL Dej) și Melinda Alexandru (Co-președinte OFL Dej), cele două din urmă fiind și organizatoarele principale ale evenimentului.

Printre invitații la acest eveniment s-au aflat primarul Dejului, Costan Morar, primari PNL din zona Dejului și președinți de organizații municipale sau comunale ale PNL, dar și reprezentanți ai societății civile.

Simpozionul a fost o adevărată lecție de istorie a Partidului Național Liberal în România, distinșii oaspeți care au conferențiat pe tema liberalismului românesc și a istoriei acestuia fiind profesorii Horaţiu Moldovan (”Rolul liberalismului în evoluţia umanităţii”), Constantin Albinetz, directorul Muzeului de Istorie Dej („Liberalismul politic în România, de la origini până la Marea Unire din 1918″), Izidor Hațieganu, consilier local PNL Dej („Contribuţia PNL la consolidarea şi dezvoltarea României interbelice”) și Prof. Univ. Dr. Nicolae Păun, decanul Facultății de Studii Europene Cluj („Liberalism european – Consideraţii generale”).

Și pentru că PNL Dej a fost mereu în sprijinul mișcării culturale locale, la simpozionul de vineri au avut loc și două lansări de carte. Părintele Ioan Mărginean a prezentat nuvela istorică „Vasile Vodă”, semnată de dejeanul Marian Horvat, iar Dr. Ion Novăcescu a lansat la Dej cărțile „Ion I.C. Brătianu Concepţie şi management politic” şi „Linşajul mediatic”, acestea fiind disponibile și la vânzare pentru cei prezenți.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.942092252520209.1073741990.467241263338646&type=1


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More