Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sindicaliștii din primării și consilii județene amenință cu greva generală

0 29

greva de avertisment

Sindicaliștii din consilii judeţene, primării şi instituţii subordonate acestora ameninţă că vor intra în grevă generală de o zi, la jumătatea lunii aprilie, dacă Guvernul nu va lua măsuri pentru creşterea salariilor din administraţia publică, dar şi acordarea tichetelor de masă şi a normei de hrană.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) arată luni, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că demersurile pentru declanşarea grevei generale, cu întreruperea activităţii timp de o zi, în instituţiile din administraţia publică locală continuă din cauza nepăsării şi dezinteresului manifestate de Guvern faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor din acest domeniu.

„După trei ani de guvernare, constatăm că politicile actualului guvern cu privire la administraţia publică locală din România nu diferă cu nimic faţă de cele aplicate de către cel anterior, iar refuzul ministerelor de resort de a organiza întâlniri cu reprezentanţii organizaţiilor reprezentative din administraţia publică, în vederea identificării unor soluţii urgente pentru îmbunătăţirea situaţiei salariaţilor din sectorul nostru de activitate, reprezintă încă o dovadă a desconsiderării nevoii la un trai decent al acestor angajaţi. Asistăm în acestă perioadă la declaraţii şi promisiuni făcute din studiourile televiziunilor de către reprezentanţii Guvernului României, prin care suntem asiguraţi că începând cu anul 2016 va intra în vigoare o nouă lege a salarizării unitare, care însă nu a fost pusă la dispoziţia partenerilor sociali, fapt ce ne aminteşte de o altă practică împrumutată de la guvernaţii anteriori”, a precizat FNSA.

Sindicaliştii spun că negocierea unui asemenea proiect legislativ ar trebui să fie un proces de durată, dacă s-ar dori într-adevăr echitate în ceea ce priveşte salarizarea diferitelor categorii de bugetari.

„Prin urmare, intrarea în vigoare a acestei legi începând cu ianuarie 2016 reprezintă fie o declaraţie fantezistă, fie promisiuni cu iz electoral, având în vedere că anul 2016 este anul în care vor avea loc alegerile parlamentare. Le reamintim guvernanţilor că aceleaşi promisiuni le-au fost făcute salariaţilor din administraţia publică locală şi în anul 2012, când s-au angajat că vor modifica salarizarea deficitară a acestei categorii de personal, obţinând astfel votul majorităţii angajaţilor din primării şi consilii judeţene din România”, susţin sindicaliştii.

FNSA solicită Guvernului o întâlnire, pentru a discuta despre asigurarea unor drepturi minimale salariaţilor din administraţia publică locală, care să fie aplicate până la intrarea în vigoare a legii de salarizare promise.

Revendicările salariaţilor din administraţia publică locală vizează reglementarea şi liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi angajaţii din sector, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, şi creşteri salariale.

„În caz contrar, FNSA va organiza următoarea acţiune de protest la jumătatea lunii aprilie 2015, şi anume grevă generală cu întreruperea activităţii timp de o zi în administraţia publică locală din România”, se mai arată în comunicat.

FNSA a organizat o grevă de avertisment în luna februarie, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.