Sindicatele din educaţie: Greva se suspendă condiţionat
Sindicatele din educaţie au anunţat luni că greva generală declanşată în 22 mai se suspendă. Sindicaliştii au precizat, însă, că dacă în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă privind salariile din învăţământ, greva va fi reluată.
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale”, anunţă sindicaliştii.
Ei condiţionează suspendarea protestului de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni, prin articol distinct, a:
– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
– acordării primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
”În situaţia în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă, greva va fi reluată”, avertizează sindicatele.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, în deschiderea şedinţei de guvern, că în deplină responsabilitate a liderilor coaliţiei, a Guvernului şi în deplin dialog cu sindicatele, cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor, elevilor, au considerat că este absolut necesar să încheie acest conflict de muncă din educaţie, pentru a se încheia anul şcolar şi să se desfăşoare Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul va adopta Ordonanţele de urgenţă, una care vizează creşterile salariale de la bugetul de stat şi una care priveşlte alocarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vi fi pe liniile de finanţare europeană.
”Cum am agreat cu liderii sindicatelor din educaţie, astăzi, pe baza discuţiilor de ieri şi a angajamentelor tuturor părţilor implicate în soluţionarea conflictului de muncă, am decis la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat ca odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta şi ne vom ţine de cuvânt, cum am făcut-o şi până acum, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă cu elementele de conţinut, aşa cum au fost ele agreate cu sindicatele”, a anunţat premierul.
”Ca atare, coaliţia de guvernare, guvernul pe care îl conduc, au asumat cu maximă responsabilitate, pentru interesul public, pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educaţie şi încă o dată subliniez că sunt probleme care s-au acumulat în ani foarte mulţi. Nu vreau să dau vina pe o anume moştenire dar adevărul acesta este, în atâţia ani de zile s-au strâns o serie întreagă de neajunsuri, o serie întreagă de probleme care trebuie rezolvate şi în deplină responsabilitate a liderilor coaliţiei, a Guvernului şi în deplin dialog cu sindicatele, cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor, elevilor, am considerat că este absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă şi să asigurăm dascălilor şi întregului sistem de educaţie, părinţilor, elevilor, soluţia prin care să putem să încheiem anul şcolar, să se deruleze Evaluarea Naţională şi desigur examenul de Bacalaureat”, a mai spus premierul.
Nicolae Ciucă a anunţat că în acest moment vor adopta Ordonanţele de urgenţă, una care vizează creşterile salariale de la bugetul de stat şi alocarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vi fi pe liniile de finanţare europeană.
”În felul acesta, subliniez încă o dată că acest guvern de coaliţie a asigurat, începând cu sfârşitul anului 2021 (..) o finanţare de 8 miliarde de lei, faţă de finanţările cuvenite pentru 2021 şi 2022. La acestea se adaugă sumele de bani pe care le alocăm prin această Ordonanţă de urgenţă, de aproximativ 3 miliarde de lei”, a afirmat Ciucă.