Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sinucidere la Câmpia Turzii. Un bărbat s-a aruncat în fața trenului

0 389

Incident tragic în această seară la Câmpia Turzii, unde un bărbat a ales să-și încheie socotelile cu viața înainte de trecerea în noul an.

Potrivit unor călători, aflați în trenul care circula pe ruta Teiuș – Câmpia Turzii, trenul a lovit o persoană la intrarea în orașul de destinație.

Bărbatul în vârstă de 73 de ani, din Câmpia Turzii, a fost spulberat de locomotiva trenului, trupul acestuia fiind târât de roțile trenului mai mulți metri.

Conductorul a sunat imediat la 112, iar la fața locului a intervenit de urgență o ambulanță, însă medicii n-au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bătrân, acesta fiind declarat decedat.

Tot la locul solicitării au ajuns și echipaje de poliție, care au demarat cercetările în acest caz. În cauză, spun anchetatorii, nu există suspiciuni, cazul fiind tratat ca o sinucidere. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga spitalului din Câmpia Turzii, pentru efectuarea necropsiei.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.