Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sistemul cardului de sănătate a fost repus în funcțiune

0 39

Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate este în stare de funcționare începând de miercuri de la ora 19,00, iar în continuare se efectuează operațiuni tehnice de monitorizare și consolidare a acestuia, informează CNAS într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit CNAS, până la termenul de raportare a activității lunare, pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcționarea PIAS, președintele CNAS va emite ordin conform prevederilor legale.

Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate a devenit indisponibil marți, începând cu ora 9,00, din cauza unor probleme tehnice.

Potrivit sursei citate, până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale s-au acordat/se eliberat în regim off-line.

„Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispozițiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 361 — 364 din H.G. 206/2015, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, până la termenul de raportare a activității lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcționarea PIAS, președintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menționate”, preciza anterior CNAS.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More