Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Situație fără precedent la Tarom: 10 curse aeriene anulate după ce echipajul s-a declarat “inapt de zbor”

0 914

Compania TAROM a anunţat luni anularea a 10 curse ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, după ce iniţial anunţase că trei curse sunt anulate, pe rutele Beirut, Cairo, Amman, însă multe alte curse către destinaţii interne sau către destinaţii din Europa figurau ca anulate.

TAROM a revenit ulterior cu anunțul celor 10 curse anulate, spunând că se confruntă o ”situație fără precedent”.

Compania TAROM anunță anularea a zece curse din data de 8 iulie 2024, din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor. În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”.

Deciziile individuale ale piloților au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea și confortul pasagerilor și a echipajului.

Cursele anulate până acum sunt: ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni, ROT167/8 Otopeni -Beyrut- Otopeni, ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni, ROT701/2 Otopeni – Iași-Otopeni, ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni, ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni, ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni, ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni, ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni, ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni

Compania traversează astfel o situație fără precedent iar echipele unite TAROM lucrează pentru identificarea de solutii și protejarea pasagerilor încă de azi noapte. Departamentele Comercial, Ticketing, Call Center și o parte dintre piloți și însoțitorii de zbor sunt în acest moment în mobilizare operațională și iau în calcul rerutări sau alte alternative, timp în care se asigură pasagerilor de pe aeroport cele necesare. Pentru aceste activități s-a alocat deja personal suplimentar.

TAROM regretă disconfortul creat și asigură pasagerii că siguranța acestora este prioritatea noastră absolută. Ne angajăm să oferim alternative convenabile pentru pasagerii afectați de aceste anulări. Echipa noastră de asistență va contacta direct pasagerii pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile.

Compania TAROM depune toate eforturile și ia măsurile necesare pentru a reduce impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectați, iar aceștia vor fi informați despre noile aranjamente de zbor.

Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro”.

Ce spune ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că a solicitat managementului TAROM să ia urgent măsuri, apreciind că accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant şi nu pe menţinerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuţie la buna funcţionare a companiei.

Compania TAROM a anunţat inițial doar anularea zborurilor către şi dinspre Cairo, Amman şi Beirut din data de 8 iulie 2024, ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”.

”În conformitate cu reglementările internaţionale de aviaţie şi politicile interne stricte privind siguranţa zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”, fiind în imposibilitatea restabilirii planului de zbor într-un timp atât de scurt. Deciziile individuale ale piloţilor au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea şi confortul pasagerilor şi a echipajului”, precizează compania.

Ce a transmis TAROM inițial 

”TAROM regretă disconfortul creat şi asigură pasagerii că siguranţa acestora este prioritatea noastră absolută. Ne angajăm să oferim alternative convenabile pentru pasagerii afectaţi de aceste anulări. Echipa noastră de asistenţă va contacta direct pasagerii pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile. Compania TAROM depune toate eforturile şi ia măsurile necesare pentru a reduce impactul pe care această situaţie l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectaţi, iar aceştia vor fi informaţi despre noile aranjamente de zbor”, a transmis inițial Tarom.

Pentru informaţii suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.