Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Situații de urgență la care au intervenit pompierii maramureșeni

0 47

În intervalul 07.12-09.12.2016, pompierii maramureșeni au intervenit în 8 situații de urgență, toate fiind incendii izbucnite în ultimele zile.

Miercuri 07.12., pompierii Detașamentului Sighetu Marmației au fost solicitați să intervină pentru lichidarea a două incendii, unul în Rona de Jos  la acoperișul unei case și al doilea în Sighetu Marmației la un coș de fum. În incendiul de la Rona de Jos au ars 24 de metri pătrați din acoperișul din lemn al casei, 2 metri cubi de lemn de foc și circa 70 de kilograme de carne. În cazul incendiului de coș de fum, din fericire, a ars doar funinginea din coșul de evacuare al fumului.

Pompierii din cadrul Secției Vișeu de Sus au lichidat un incendiu izbucnit la o casă. Datorită promptitudinii lor a ars doar o ușă de lemn și câteva materiale textile. Militarii Gărzii de Intervenție Borșa au lichidat și ei două incendii la coșuri de fum, unde a ars doar funinginea din coșurile de evacuare.

Joi, 08.12., pe strada Arieșului din Baia Mare a fost semnalat un incendiu la acoperișul unei hale. Pentru lichidarea incendiului au acționat pompierii Detașamentului ” Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare. Flăcările au distrus 480 de saci de filtre pentru rumeguș, 7 metri cubi de rumeguș, 30 de metri pătrați de perete de hală și circa 2 metri cubi de semifabricat lemnos.

Pompierii vișeuani împreună cu pompierii voluntari din Poienile de Sub Munte au lichidat un incendiu la acoperișul unei anexe gospodărești. Flăcările au mistuit circa 16 metri pătrați din acoperișul de lemn, circa 1000 kg de fân și aproximativ 100 kg de cereale. Tot pompierii din Vișeu au lichidat și un incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din Vișeu de Sus. Au ars 1 metru pătrat de tavan din lemn și circa 2 metri pătrați de perete de lemn.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More