Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Slujba de Bobotează de la Cluj-Napoca a fost umbrită de îmbrânceli şi nervi – FOTO

1 32

boboteaza 9

Nervi şi îmbulzeală la slujba de Bobotează oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj. Chiar dacă autorităţile s-au străduit să evite incidentele, la sfârşitul slujbei enoriaşii au început, ca în fiecare an, să se împingă şi să se calce în picioare, doar ca să ajungă mai repede la apa sfinţită.

Jandarmii mobilizaţi în fata catedralei nu au putut să îi stăpânească pe cei 5000 de credincioşi. Deşi cele 10.000 de flacoane cu apă sfinţită au fost de ajuns pentru toată lumea, enoriaşii şi-au pierdut răbdarea, spre disperarea preoţilor şi a jandarmilor.

De ce am venit la biserică? De ce am stat de azi dimineaţă până acum? Ca să primesc coate în cap acum la sfârşitul slujbei? Dacă se va mai întâmpla asta, mă gândesc serios să nu mai vin la slujba de Bobotează”, spune o clujeancă nemulţumită de cele întâmplate.

Cei mai norocoşi dintre credincioşi, care se aflau în faţă, au scăpat de imbulzeală şi au luat apă sfinţită în doar câteva minute.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.