Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Smulsă din mâinile soțului violent

0 115

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat un ordin de protecție provizoriu.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 4 martie, ora 13.15, o femeie, de 40 ani, din Bistriţa, a sesizat prin numărul unic de urgență faptul că soţul ei, cu care este în divorţ, a agresat-o verbal, a ameninţat-o cu acte de violenţă și i-a aruncat hainele în stradă. La faţa locului polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis ordin de protecţie provizoriu și au întocmit dosar penal pentru amenințare.

Însă, în aceeași zi, la ora 18.35, cel în cauză, un bărbat, de 46 de ani, din Bistrița a încercat să intre în locuința comună, încălcând astfel ordinul de protecţie provizoriu emis anterior.

Oamenii legii au intervenit prompt, au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore și efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu.

Bărbatul se află în Centrul de Reținere și Arest Preventiv și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More