Ieri, 1 decembrie, polițiștii au reținut pentru o perioadă de 24 de ore un bărbat de 52 de ani, din comuna Florești. Acesta a fost reținut pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, transmit cei de la IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un șofer care se deplasa între localitățile Măguri-Răcătău și Măguri, s-ar fi oprit în dreptul unui echipaj de muncitori de pe marginea drumului pentru a purta o discuție cu aceștia.
Comportamentul bărbatului a trezit bănuieli în rândul muncitorilor, motiv pentru care aceștia au alertat poliția.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, procedând la testarea acestuia cu aparatul etilotest. A rezultat așadar o concentrație de 1.29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus ulterior la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.