Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șofer cu alcoolemie extremă prins la volan

0 152

Un bărbat s-a ales ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan.

În weekendul care a trecut poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au acţionat pe drumurile publice de pe raza judeţului, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun prin încălcarea regulilor de circulaţie, în special a regimului legal de viteză, anunță purtătorii de cuvânt ai IPJ Maramureș.

Astfel, pe D.N.1C Şomcuta Mare – Baia Mare –Seini şi pe  D.N.18 Moisei – Sighetu Marmaţiei au fost aplicate, în cele două zile de acţiune, 171 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 103.000 lei.

De asemenea, conducătorii auto depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice s-au ales şi cu dosare penale. Este şi cazul unui bărbat în vârstă de 41 de ani din Sighetu Marmaţiei, care a fost oprit de poliţişti pe DN18 în localitatea Fereşti şi care avea 1,20mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației unde i-au fost recoltate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More