Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șofer din Florești, reținut pentru că a condus rupt de beat

0 105

La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 13.35, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada General Dragalina, din municipiu, în urma căruia au rezultat pagube materiale. 

Un conducător auto în vârstă de 50 de ani, din comuna Florești nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de autoturismul care îl preceda, intrând în coliziune cu acesta.

Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus ulterior la unitatea medicală pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Alte nereguli depistate de polițiștii clujeni

La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 12.25, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un vehicul pe DJ109C, în localitatea Sântioana, comuna Țaga, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii Secţiei 9 Poliție Rurală Turda au identificat un tânăr de 26 de ani, din comuna Ploșcoș, care conducea un autoturism pe DC64, prin localitatea Valea Florilor, deși nu era deținătorul unui permis de conducere.

Cel în cauză a fost depistat în jurul orei 09.45.

În cauză au fost demarate cercetări privind comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More