Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șofer din Maramureș, grav rănit într-un accident la Brașov – FOTO

0 2.009

Un accident extrem de grav a avut loc miercuri dimineaţa pe DN13, la ieşirea din localitatea Braşov către Sighişoara.

„Accidentul s-a produs între un TIR încărcat cu paleți și un autocamion. Se pare că sunt două victime, dintre care una este încarcerată. Intervenim cu un echipaj de descarcerare, unul de stins incendii și două de la SMURD”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, plt. maj. Luiza Dănilă.

„În jurul orei 7.00, un bărbat de 56 ani din județul Covasna, care a condus un camion pe DN 13, dinspre Brașov spre Rupea, la intersecția cu DJ 112A, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un tir care circula din sens opus, condus de un bărbat de 51 ani din județul Maramureș.

În urma impactului cei doi conducători auto au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la SCJU Brașov. Au fost testați pentru prezența alcoolului în aerul expirat și rezultatul a fost 0, pentru amândoi.

În acest moment circulația se desfășoară alternativ, pe un singur sens, până la îndepărtarea celor două vehicule de pe partea carosabilă.

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.