Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șofer drogat cu cocaină, prins în flagrant cu țigări de contrabandă

0 345

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud, au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 36 de ani, din județul Suceava, bănuit de contrabandă cu țigarete.

Astfel, în județul Bistrița-Năsăud, bărbatul a fost oprit în trafic, iar, în urma controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit 9.400 de pachete de țigarete, care nu aveau aplicate timbre sau banderole de marcaj fiscal emise de autoritățile din România.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului a fost estimat la 172.960 de lei.

Totodată, a fost solicitată intervenția polițiștilor rutieri, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, iar autoturismul pe care îl conducea avea aplicate plăcuțe cu numere de Italia, deși era înmatriculat în Germania și radiat din circulație. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cocaină. I-au fost prelevate mostre biologice.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au condus la sediul Poliției, pentru audieri, fiind reținut, pentru 24 de ore.

Ulterior, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă, conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost retrase, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More