Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Șofer” la 16 ani. A avariat patru mașini și a fugit de la locul accidentului

0 344

accident grav iclod-29

Un accident rutier a avut loc în urma cu puțin timp, în jurul orei 11, pe strada Universității din Baia Mare.

Potrivit primelor informații se pare că în accident au fost implicate patru autoturisme. În urma impactului nu au rezultat victime.

Poliţiştii biroului rutier Baia Mare au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier în municipiul Baia Mare.

La faţa locului poliţiştii au constatat că un tânăr băimărean de 16 ani aflat la volanul unui autoturism a condus pe strada Cireşelor, iar la intersecţia cu strada Universităţii nu a respectat semnificaţia indicatorului cedează trecerea şi a intrat în coliziune cu un autoturismul marca Ford Focus condus de un bărbat din localitatea Dumbrăviţa. În urma coliziunii, autoturismul Ford Focus a fost proiectat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse, unul de un băimărean şi celălalt de un bărbat din localitatea Şieu.

În urma accidentului a rezultat avarierea celor patru autovehicule implicate în evenimentul rutier. Tânărul a părăsit locul accidentului, fiind identificat la scurt timp după producerea acestuia.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi de furt în scop de folosinţă.

Foto: Arhiva Someseanul.ro

 


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.