Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Șoferi băuți prinși cu mâța-n sac. Unul a provocat un accident

0 55

Doi șoferi au fost prinși băuți la volan. Unul dintre aceștia a provocat un accident rutier. Ambii sunt cercetați penal.

Conform IPJ Cluj, la data de 14 mai, în jurul orei 22:10, poliţiştii Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 52 ani, din municipiul Cluj-Napoca, conducând în zona parcării Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj. Acesta prezenta o alcoolemie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemei. În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La aceeași dată, în jurul orei 22.15, un șofer în vârstă de 48 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale pe strada Beiușului, din Cluj-Napoca. Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul care a provocat evenimentul rutier emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest. Acesta a relevat o concentraţie de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Și în acest caz polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More