Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șoferi, dar fără permis de conducere, prinși de Poliție

0 129

Polițiștii au identificat într-o singură zi trei persoane care conduceau pe drumurile județene deși nu dețin permis.

Trei persoane, șoferi, dar fără permise de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, au fost identificate pe drumurile județului, transmit cei de la IPJ Cluj. Conform acestora, la data de 3 martie, în jurul orei 15.00, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat un bărbat de 41 de ani, din comuna Gilău, judeţul Cluj, în timp ce conducea pe raza localităţii Floreşti, judeţul Cluj, deşi nu este deţinător de permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La aceeași dată de 3 martie, în jurul orei 20.00, poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au depistat un tânăr de 18 ani, din comuna Corneşti, judeţul Cluj, în timp ce conducea pe raza localităţii Corneşti, deşi nu este deţinător de permis de conducere.

Și în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. De asemenea, cercetările au fost extinse și se efectuează investigații și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul spre a-l conduce unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Și poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au depistat la data de 3 martie, în jurul orei 18.30, un bărbat de 27 de ani, din comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj, în timp ce conducea pe raza localităţii Ceanu Mare, un autoturism, deşi nu deţine permis de conducere. Totodată autoturismul avea aplicate plăcuţe ce aparțineau altui vehicul.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More