Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șoferi prinși băuți la volan. Unul prezenta o concentrație de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat

0 123

Zilnic, poliţiştii care acţionează pe drumurile publice depistează persoane care pun în pericol siguranţa de drumurile publice. Cele mai multe infracţiuni constatate sunt conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea fără permis de conducere.

De fiecare dată poliţiştii iau măsuri ferme faţă de cei depistaţi. Spre exemplu în ultimele 24 de ore au fost întocmite patru dosare penale, toate pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, transmit cei de la IPJ Maramureș.

Recordul de ieri aparţine unui băimărean de 39 de ani. Crezând că la adăpostul nopţii va scăpa de controalele poliţiştilor, acesta a urcat la volanul autoturismului după ce a consumat o cantitate însemnată de alcool.

În jurul orei 02:20, poliţiştii din Baia Sprie care efectuau activităţi de patrulare şi control au efectuat semnalele regulamentare pe strada Câmpului din oraş.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de permanență Baia Sprie, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot în noaptea care tocmai a trecut, puţin după ora 00.00, poliţiştii din Vişeu de Sus au depistat doi bărbaţi care conduceau sub influenţa lui Bachus: un tânăr avea concentraţia de  0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un bărbat de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe raza comunei Strâmtura poliţiştii au depistat un bărbat care conducea o autoutilitară cu o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Întrucât urmează un alt week-end în care poliţiştii vor fi din nou la datorie, inclusiv pe drumurile publice, vă rugăm să respectaţi toate regulile de circulaţie pe drumurile publice, notează purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More