Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șoferiță ruptă de beată, depistată de polițiști la volan în centrul orașului

0 21

Polițiștii au depistat o conducătoare auto sub influența alcoolului, în urma unei acțiuni în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere.

La data de 28 septembrie, polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, în jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au depistat o conducătoare auto sub influența alcoolului.

Femeia de 36 de ani, din Turda, a fost depistată de polițiști conducând autoturismul pe strada Nicolae Titulescu, din municipiu.

Aceasta avea o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Polițiștii continuă acțiunile pentru a-i determina pe conducătorii auto să conștientizeze pericolele la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere.

Poliţia Clujeană atrage atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.