Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șoferițele din Dej, ”amendate” cu mărțișoare de 1 Martie – FOTO/VIDEO

0 44

Prima zi a lunii martie a adus și în acest an fericire și zâmbete pentru doamnele și domnișoarele care s-au aflat în trafic prin centrul municipiului Dej.

Reprezentantele sexului frumos au fost trase pe dreapta de agenții de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Dej, dar nu pentru că au făcut greșeli în trafic, ci doar pentru a fi felicitate.

Unele, speriate la gândul că au făcut ceva greșit, altele știind deja ce le așteaptă, toate doamnele și domnișoarele trase azi pe dreapta la Dej au plecat cu zâmbetul pe buze după ce au primit felicitări și mărțișoare de la polițiștii rutieri și partenerii lor de la compania de asigurări Generali.

Campania s-a desfășurat în zona sensului giratoriu din fața Judecătoriei Dej, zeci de șoferițe fiind ”amendate” cu mărțișoare și felicitări. De astfel de ”sancțiuni” n-au scăpat nici doamnele și domnișoarele care se aflau în autoturisme conduse de bărbați, dar nici cele care se aflau pur și simplu în zonă, pe trotuar.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.