Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șoferul care a ucis cinci oameni într-o stație de autobuz era drogat – VIDEO

0 359

Cinci persoane care aşteptau într-o staţie de autobuz din municipiul Brăila au murit, luni dimineaţă, lovite de o maşină al cărei şofer a pierdut controlul asupra volanului. Șoferul avea permisul suspendat pentru alcool și era drogat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brăilă, Ştefan Stoica, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mai multe persoane aşteptau, luni dimineaţă, autobuzul în staţia de pe Şoseaua Râmnicu Sărat din municipiul Brăila, moment în care un autoturism a lovit grupul de oameni.

Cinci dintre persoanele lovite au murit, iar alta a fost rănită.

De asemenea, şoferul maşinii, un bărbat de circa 27 de ani, a rămas încarcerat. Acesta a fost descarcerat de serviciile de intervenţie şi transportat la spital.

Potrivit primelor informaţii, şoferul conducea cu viteză mare şi a pierdut controlul asupra volanului.

Testele efectuate în Spitalul de Urgenţă Brăila în cazul şoferului care a lovit mortal cinci oameni în staţia de autobuz au ieşit pozitive pentru cannabis, amfetamine şi benzodiazepine, rezultatele fiind trimise la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti.

„I s-a făcut testarea calitativă din salivă şi urină pentru grupurile principale de substanţe droguri. La testarea calitativă din urină a testat pozitiv la cannabis, amfetamine, benzodiazepine. (…) El e în evidenţa Unităţii de Primiri Urgenţe Brăila cu o prezentare în cursul anului trecut cu criză comiţială, adică o criză de epilepsie. E cunoscut cu acest trecut de crize convulsive.”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihail Iugulescu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.