Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șoferul unei autobasculante a murit după un grav accident produs în Sălaj – VIDEO

0 48

accident mortal Prodanesti

Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața azi, în urma unui accident de circulație produs în localitatea Prodănești, județul Sălaj. Bărbatul conducea o autobasculantă care a intrat în coliziune cu o a doua basculantă.

În urma accidentului, la spital a ajuns și o femeie, pasageră în autobasculantă, însă aceasta este în afara oricărui pericol.

Potrivit primelor cercetări de la fața locului, șoferul în vârstă de 47 de ani a pierdut controlul volanului într-o curbă, din cauză cu nu a adaptat viteza la condițiile de drum. A intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu o altă autobasculant care circula regulamentar.

Un echipaj de descarcerare a reușit ă-l scoată pe bărbatul de 47 de ani dintre fiarele contorsionate și l-a predat unei ambulanțe, care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Zalău. Tot la spital a fost transportată cu un echipaj SMURD și femeia.

Potrivit ztv.ro, șoferul vinovat de producerea accidentului a ajuns în stare critică la spital, unde a suferit trei infarcturi. Până la urmă, bărbatul a decedat în cursul serii.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More