Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Someş24. Vâslim pentru ape curate de la Mica, de lângă Dej, până la granița cu Ungaria

0 1.679

Asociația ”Pe ape”, asociația neoficială pentru protejarea întinderilor de apă din țară, organizează în perioada 22-30 iunie o acțiune inedită de protest pe toată lungimea râului Someș, de la formarea lui în zona localității clujene Mica, până la Dar, în județul Satu Mare.

În cadrul acțiunii de protest, membrii asociației, voluntari, dar și simpli cetățeni, sunt invitați să vâslească în orice fel de ambarcațiune doresc, pe distanța de 246 de kilometri de la Mica până aproape de granița cu Ungaria.

Comunicatul PE APE

Fiecare ieşire cu barca pe râuri ca Săsarul, Lăpuşul, Someşul sau Tisa înseamnă o ieşire în gunoaiele aruncate sau deversate direct în albia râului, precum şi în cele colectate de şuvoaie în timpul viiturilor. Nu este de mirare că, în aceste condiţii, în ultimii trei ani, oameni care să înoate nu am văzut decât într-un singur loc, pe Someş, în apropiere de oraşul Satu Mare, pe o porţiune de apă impropriu denumită ştrand.

Ca urmare, în perioada 22-30 iunie, anul curent, organizam o acţiune de protest. Pentru a atrage atenţia populaţiei şi autorităţilor asupra stării râului, vom vâsli pe Someş din locul în care acesta se formează, prin unirea Someşului Mic şi a Someşului Mare, la Dej şi până la Dara (judeţul Satu Mare), ultimul loc înainte de graniţa cu Ungaria unde se poate ieşi cu barca de pe râu.

Cu alte cuvinte, pe toată lungimea Someşului românesc. Este vorba, aşadar, despre aproximativ 250 de kilometri (246 măsuraţi pe hartă, mai mulţi, pe apă), pe care estimăm să îi parcurgem în nouă zile. Unii dintre participanţi vor vâsli pe întreg traseul, ceilalţi alăturându-li-se pe parcurs pentru câteva ore sau câteva zile.

Numărul celor care şi-au manifestat dorinţa de a participa este destul de mare – în jur de 40 – însă, din cele mai variate motive, unii dintre aceştia au fost nevoiţi să se retragă în ultimele momente (deplasări în interes de serviciu, concedii, examene etc.). Şase sau şapte ambarcaţiuni – bărci cu vâsle, caiace, SUP-uri – vor porni hotărâte sâmbătă-dimineaţa din Dej, altele alăturându-li-se in zilele următoare, în două-trei puncte de pe traseu.

Acţiunea se constituie într-o primă etapă dintr-o serie menită să schimbe, prin activităţi similare, dar şi prin programe şi activităţi educaţionale, mentalităţi, practici, obiceiuri şi, astfel, starea şi soarta apelor noastre.

Socotim că parteneri fireşti în această acţiune trebuie să ne fie Apele Române, Consiliile Judeţene Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, primăriile localităţilor de pe malurile râului şi ale afluenţilor săi, precum şi organizaţii şi asociaţii de mediu, ţelul nostru, al tuturor, fiind unul şi acelaşi:
ape curate.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More