Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Spirit civic la Bistrița. Hoț prins de un tânăr, după ce încercase să fure dintr-un magazin

0 60

Un tânăr cu spirit civic a reușit să prindă un hoț, după ce l-a alergat pe o stradă din Bistrița. Anterior, hoțul încercase să sustragă bunuri din geanta unei femei aflată la coadă la magazin.

Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale care se aflau în timpul serviciului pe strada Rodnei din municipiul Bistrița, au observat un bărbat care alerga după o altă persoană, pe care a prins-o și a imobilizat-o. Deoarece gestul părea destul de ciudat, jandarmii au trecut la legitimarea celor doi, întrebându-i ce s-a întâmplat.

Bărbatul care a alergat după persoana respectivă, a declarat faptul că în timp ce se afla într-un magazin, l-a observat pe cel în cauză în timp ce căuta în poșeta unei femei care aștepta în fața acestuia. În momentul în care i s-a atras atenția, bărbatul a ieșit în fugă din magazin, în încercarea de a scăpa.

Mariflor

După identificarea celor doi, jandarmii i-au condus din nou la magazinul unde s-a petrecut totul, la fața locului fiind identificată și femeia în vârstă de 78 de ani, care ar fi fost victima unui furt, dacă acel bărbat nu ar fi intervenit la timp. Femeia observase că tânărul din spatele ei nu respectă măsura distanțării sociale, chiar dacă ea stătea la o distanță corespunzătoare de clientul din fața sa. Din fericire bărbatul nu a apucat să sustragă nimic, datorită spiritului civic al celui care a intervenit și l-a oprit.

Pe numele celui în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de tentativă de furt, acte care au fost transmise Poliției pentru continuarea cercetărilor.

Bărbatul are 44 de ani și are domiciliul în Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinți.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More