În premieră pentru România, un sportiv a reușit să cucerească o medalie europeană la kata seniori, la Campionatul European de Karate Kyokushin.
Cristian Bolduț, de la Clubul Sportiv Vidalis din Zalău, a devenit vicecampion european la seniori în Azerbaidjan, la proba de kata.
Pentru sportivul în vârstă de 35 de ani din Zalău este o performanță uluitoare cea obținută la Baku, având în vedere că în ultimii ani s-a clasat tot în afara podiumului, pe locul 4.
La ediția din acest an a Campionatului European de Karate Kyokushin de la Baku (Azerbaidjan) s-au prezentat sportivi din 24 de țări. România a fost și ea bine reprezentată la această competiție, reușind să cucerească în total 4 medalii.
Astfel, Elena Constantin (-55 kg) și Marius Ilaș (-80 kg) sunt campioni europeni, Dorin Mărgărint(+90 kg) și Cristian Bolduț (Kata Seniori) sunt vicecampioni europeni, iar Viviana Chirilă (+65 kg) a obtinut bronzul si locul 10 la kata feminin. Laura Moldovan (-65 kg) s-a clasat în primele 8, Anca Dan (-65 kg), George Suciu (-70 kg) și Ștefan Moș (-80 kg) în primii 16.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.