Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Spulberat de o mașină în timp ce traversa neregulamentar

0 571

Un bărbat a ajuns azi în stare gravă la spital după ce a fost lovit în plin de un autoturism. Acesta s-a angajat în traversarea străzii fără se se asigure.

Accidentul a avut loc pe raza localității bistrițene Rebrișoara, în jurul orei 15:50, pe drumul național 17. Bărbatul în vârstă de 70 de ani a încercat să traverseze drumul, dar nu s-a asigurat corespunzător și a ieșit în fața unui autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

”Astăzi, în jurul orei 15.45, pe DN 17D, în Rebrișoara, un tânăr de 20 de ani, din Parva, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Năsăud-Rebrișoara a surprins și accidentat un bărbat de 70 de ani, din localitate care, în calitate de pieton, era angajat în traversarea neregulamentară a străzii”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

”Echipajul de prim ajutor SMURD a găsit la locul indicat un bărbat în vârstă de aprox 69 de ani, în stare de semiconștiență, politraumatizat. I-a fost acordat primul ajutor și apoi a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. După stabilizare, bărbatul a fost transportat la UPU SMURD BISTRIȚA pentru continuarea investigațiilor medicale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă de către polițiștii de la Rutieră din Năsăud.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More