Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Stăm cu calul mort pe malul Someșului FOTO/VIDEO

5 73

cal mort in Somes - Dej (1)

Imagine de coșmar chiar la intrare în Dej dinspre Bistrița – Baia Mare. Cadavrul în putrefacție al unui cal se află în apropierea unei insulițe chiar în mijlocul Someșului, fără ca cineva să-l ridice de acolo.

Din câte se pare, calul mort a fost adus de apele râului din amonte, fiind prins în apropierea unei insulițe formată chiar în mijlocul Someșului. Deși locuitorii din zonă, deranjați de mirosul îngrozitor, au făcut în cursul zilei de luni numeroase apeluri către cei de la Serviciul de Administrare a Domeniului Public, din cadrul Primăriei Dej, nimeni nu s-a sinchisit să se deplaseze la fața locului și să ridice cadavrul animalului.

Până la ora 17, nimeni de la SADP nu a intervenit în zonă. Abia după sesizarea făcută de către Someșeanul.ro au început să se miște lucrurile în acest sens.

ACTUALIZARE 18:15: Primarul municipiului Dej Morar Costan a declarat pentru Someșeanul.ro că ”încercăm să rezolvăm această situație. Cel mai probabil vom intra în Someș cu un utilaj, iar apoi îl vom duce la Protan. Nu cred că animalul e din zona noastră, se pare că l-a adus apa”.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

5 Comentarii
  1. calul de mare spune

    Nu e de datoria SADP ului sa ridice calul din Somes. Someseanul trebuia sa sune la Directia Apelor Somes Tisa, Garda de Mediu. Trebuie sa intervina Politia Animalelor, Vier Pfoten. SADP inseamna serviciul de administrare a domeniului public. Apele romane sant administrate de Directia Apelor Somes Tisa, Garda de Mediu.

  2. Anima Pro Terra spune

    Vier Pfoten si in general organizatiile pentru protectia animalelor se ocupa de animalele aflate inca in viata…asteptarile cetatenilor sunt dintre cele mai aberante…

  3. gica contra spune

    Primarul insasi a supravegheat actiunea pompierilor de scoatere a calului mort!!!!!!!! ma umfla rasul, asta in loc sa se ocupe de oras, umbla dupa „cai morti pe pereti!” de aci se vede cat e de „bun manager” morar costan…. ca la sighau, ce mai!

  4. Popa Tanda spune

    Domnule primar, baga-ti-as calu ala in cur!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.