Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Start pentru reabilitarea rețelei de apă în Gherla și împrejurimi

0 184

Consiliul Județean Cluj anunță începerea lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Gherla și din sistemul Gherla rural.

În valoare totală de 42.843.272 lei fără TVA, investiția vizează extinderea și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă pe o lungime de circa 80 de km, cu 1.550 de branșamente, pe 31 de străzi. Totodată, aceasta presupune și extinderea și reabilitarea rețelei de canalizare pe o lungime de 11,5 km, cu 845 de racorduri, pe 37 de străzi.

Lucrările de execuție se vor desfășura atât în municipiul Gherla, cât și pe teritoriul altor 10 localități aflate în vecinătate, respectiv: Hășdate și Silivaș – sate componente ale municipiului Gherla; satele Sânmărtin, Târgușor, Măhal și Diviciorii Mari din comuna Sânmărtin; satele Țaga și Năsal din comuna Țaga; reședința de comună Buza, precum și în satul Feldioara din comuna Cătina.

Investiția ce urmează a fi realizată în cadrul acestui contract de lucrări este finanțată din fonduri europene, din mega-proiectul în valoare de 355,6 milioane de euro câștigat de Compania de Apă Someș S.A. de la Uniunea Europeană, în vederea dezvoltării infrastructurii de apă şi apă uzată în județele Cluj și Sălaj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More