Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Stația ISU-SMURD Florești a fost inaugurată. Va deservi cea mai mare comună din țară – FOTO

1 118

În prezența oficialităților locale și județene, dar și a invitaților speciali, azi a fost inaugurată în Florești stația ISU-SMURD, care va deservi cei peste 30.000 de locuitori ai comunei, dar și localitățile învecinate.

Noua unitate a echipajelor SMURD, secția Colina, a fost dotată cu patru boxe pentru autospecialele secției, dormitoare pentru personal, sală de mese și bucătărie, grupuri sanitare și spații de recreere, dar și o sală de ședințe și una de studiu.

În primă fază, unitatea de la Florești va dispune de trei autospeciale de pompieri, dintre care una a fost cumpărată chiar anul trecut de Primăria Florești, iar alta a fost primită ca donație din străinătate, secția fiind dotată și cu o ambulanță SMURD.

Prin înființarea acestei stații la Florești, timpii de intervenție la evenimentele care necesită prezența paramedicilor sau a pompierilor scad semnificativ. Astfel mai multe vieți și bunuri pot fi salvate prin intervenția salvatorilor de la Florești în zonele deservite, decât ca până acum, când mașinile de pompieri sau SMURD trebuiau să străbată Clujul și artera spre Florești, cea mai aglomerată din toată zona Clujului.

Investiția în stația ISU-SMURD de la Florești s-a ridicat la 1,5 milioane de lei și a fost suportată din bugetul primăriei comunei, odată cu inaugurarea acesteia fiind desființat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul administrației locale.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Muncaciu Eveline spune

    Din cât am văzut zici se scrie frumos și sper sa fie și așa …

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More