Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Steaua a obținut cu greu calificarea în turul III al Ligii Campionilor

0 19

steaua-fcsb_29161800

Steaua s-a calificat cu mari emoţii în turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor, chiar dacă a fost învinsă miercuri pe teren propriu, cu 3-2, de campioana Slovaciei, AS Trencin.

Partida s-a disputat cu porţile închise, potrivit unei decizii a UEFA de la sfârşitul lunii februarie, din cauza manifestărilor nesportive ale suporterilor la eşecul cu Dinamo Kiev, scor 0 – 2, la ultimul meci din grupele Ligii Europa.

Oaspeţii au condus cu 2-0 după golurile marcate de Wesley (’13), un atacant brazilian de 18 ani, şi Matu Bero (’20), dar elevii lui Mirel Rădoi au egalat imediat după pauză, prin reuşita splendidă a lui Sulley Muniru (’57), cu un şut violent de la 25 de metri, şi Gregory Tade (’60), dintr-un penalty obţinut de Jugurtha Hamroun. Succesul oaspeţilor a fost adus de golul înscris de acelaşi Wesley (’84), cu o lovitură de cap din colţul careului mic.

Oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 74, după eliminarea fundaşului Milan Rundic, care a primit două cartonaşe galbene în decurs de 8 minute. De partea cealaltă, Mirel Rădoi a fost nevoit să efectueze două înlocuiri din cauza accidentărilor lui Nicolae Stanciu (’19) şi a căpitanului Fernando Varela (’35).

Steaua: 12. Valentin Cojocaru – 6. Paul Papp, 33. Fernando Varela (căpitan; 2. Cornel Râpă, ’35), 13. Alin Toşca, 16. Guilherme – 21. Nicandro Breeveld, 11. Muniru Sulley – 77. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu (14. Jugurtha Hamroun, ’19), 7. Alexandru Chipciu – 15. Gregory Tade (23. Aymen Tahar, ’82). Antrenor: Mirel Rădoi. Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă – 19. Vlad Mihalcea, 26. Ionuţ Neagu, 17. Alexandru Tudorie

AS Trencin: 24. Igor Semrinec (căpitan) – 17. Peter Cogley (10. Rabiu Ibrahim, ’73), 22. Ramon, 3. Milan Rundic, 15. Kingsley Madu – 8. Ryan Koolwijk – 29. Stanislav Lobotka, 21. Matus Bero – 11. Jairo da Silva (37. Peter Klescik, ’87), 25. Wesley, 9. Gino Van Kessel (19. David Guba, ’64). Antrenor: Martin Sevela. Rezerve neutilizate: 32. Matej Vozar – 2. Lukas Skovajsa, 14. Jakub Holubek, 20. Matus Opatovsky.

Pentru uin loc în play-off, FCSB se va duela cu Partizan Belgrad, în 28/29 iulie, respectiv în 4/5 august.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.