Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Știrea cititorului – Drumul județean între Gherla și Țaga, plin de gropi la nici un an de la lucrările de ”reabilitare și modernizare”

0 79

Denumit pe bună dreptate ”Drumul groazei”, drumul județean 109C din județul Cluj se află din nou într-o stare deplorabilă, la nici un an de zile de la încheierea lucrărilor de modernizare și reabilitare desfășurate de Consiliul Județean Cluj.

Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta față de starea groaznică a drumului dintre Gherla și Țaga, iar protestele din anii trecuți ale locuitorilor din zonă s-au soldat, până la urmă, cu intervenția autorităților județene, care au demarat în vara anului trecut lucrări de amploare pe sectoare de șosea de pe DJ 109C.

Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat în luna august a anului trecut, pentru ca în luna septembrie 2016 lucrările de tratament bituminos să fie în plină desfășurare.

În luna martie a acestui an, Consiliul Județean Cluj a anunțat demararea unui nou proiect privind Programul de lucrări de modernizare și reabilitare și a programului de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene din județul Cluj pentru anul 2017.

Între timp, însă, localnicii din zonă, șoferii care tranzitează zilnic acea rută de pe ”drumul groazei” sunt nevoiți să înfrunte craterele din șosea.

Un cititor Someșeanul.ro ne-a transmis pe adresa redacției și imagini video edificatoare în această privință, filmulețele fiind însoțite de următorul mesaj:

Aș dori să vă aduc la cunoștință situația drumului județean 109C, care legă orașul Gherla de com. Țaga, jud. Cluj. Drumul a fost reabilitat în vara anului 2016 și deja au apărut adevărate cratere în carosabil. Nicio autoritate competentă nu se sesizează, nici măcar primăria din comună. Am făcut și două filmări prin care doresc să vă arăt ceea ce s-a întâmplat cu drumul, cu „minunata” lucrare prin care se laudă cei de la drumuri. Am nădejdea ca veți scrie un articol despre acest lucru, prin intermediul articolului dumneavoastră, autoritățile se vor sesiza și vor lua măsuri!”, ne-a scris plin de speranță cititorul nostru.

Sperăm și noi ca acest articol să fie distribuit și să ajungă la cei responsabili cu drumurile județene, pentru a lua măsuri în acest sens și pentru ca acest calvar prin care trec zi de zi locuitorii din zonă să ia sfârșit, iar ”drumul groazei” să devină istorie.

Nu uitați! Dacă sunteți martorul unui eveniment care poate deveni știre, dacă aveți imagini sau detalii despre evenimente importante, ne puteți contacta prin email someseanul@yahoo.ro sau redactie@someseanul.ro, ori la nr. de tel. 0744.585.785 sau 0758.622.814.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More