Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Stradă complet ”asfaltată” cu noroi la Dej. Chiar în buricul târgului – FOTO

0 794

Zona centrală a Dejului este una în care locuințele, case sau apartamente, au cele mai ridicate prețuri. Pentru astfel de prețuri, pe lângă accesul la zona centrală a orașului, dejenii ar trebui să beneficieze de cele mai bune condiții de trai, utilități, parcări și străzi asfaltate.

Nu este însă cazul și pentru dejenii care locuiesc în blocurile din zona Pieții 16 Februarie, strada 22 Decembrie 1989. Aceștia stau mai bine de jumătate de an în noroi, iar restul perioadei în praf, având în vedere că drumul spre locuințele lor nu a simțit niciodată ce este acela asfalt.

Intrarea în respectivele blocuri se face printr-un gang, din strada 22 Decembrie 1989, una asfaltată și modernizată, însă dincolo de acel gang oamenii parcă intră într-o poartă a timpului, ce duce spre secolul trecut.

Strada este complet acoperită de noroi în sezoanele de toamnă, iarnă sau primăvară, iar vara, când căldura uscă noroiul acumulat, praful se ridică la cea mai mică adiere și intră în apartamentele oamenilor.

În restul timpului, noroiul pune stăpânire pe întreaga zonă. Mașinile sunt parcate în nămol, iar noroiul se întinde până chiar în buza intrării în blocuri, astfel că locatarii cară după ei noroiul în case.

O cititoare care locuiește în zonă ne-a transmis câteva fotografii și ne-a spus că s-au făcut numeroase apeluri către autoritățile locale pentru a se asfalta și acea porțiune de stradă, însă, cu excepția câtorva tone de pietriș aruncate din când în când, situația a rămas neschimbată de ani de zile.

Vorbim aici, totuși, despre blocuri aflate în zona centrală, peste drum de Judecătorie, Poliția Municipală sau Centrul Cultural ARTA.

Dacă sunteți martorii unor evenimente sau situații care merită atenția publică și pot deveni știri, ne puteți trimite imagini foto/video sau mesaje pe pagina de Contact, pe pagina de Facebook sau pe Whatsapp, la numărul 0744.585.785.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.