Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Super Luna are loc în această noapte. Nu a mai fost atât de aproape de 70 de ani

0 74

În noaptea de duminică spre luni, pe 14 noiembrie 2016, un eveniment astronomic unic va putea fi observat pe cer: Super Luna, un spectacol inedit al naturii, de care nu ne vom mai bucura decât peste aproape 20 de ani.

Fenomenul cunoscut popular ca Super Luna descrie suprapunerea fazei de Lună plină/ Lună nouă cu poziţia satelitului la perigeu, punctul cel mai apropiat de Terra de pe orbita satelitului. Pe parcursul unui an, se observă pe cer, în medie, aproximativ 5-6 “Super Luni”, iar o dată pe an Luna ajunge la perigeul maxim.

În 14 noiembrie, Luna va ajunge la cea mai apropiată distanță de Pământ, ultima dată când acest fenomen a putut fi observat fiind în ianuarie 1948, potrivit astronomilor citați de CNN. Astfel pentru cei care observă fenomenul, satelitul va apărea ca având o dimensiune cu 14% mai mare și cu 30% mai strălucitoare față de luna plină cu care ne-am obișnuit.

Deşi nu există dovezi că Super Luna va influenţa comportamentul oamenilor sau al animalelor, aceasta va avea efecte asupra mareelor. Modul în care vei observa Super Luna depinde de locul în care te afli. Asta explică de ce, dacă te vei afla într-o zonă cu foarte multe clădiri, pentru a putea face o comparaţie, ai toate şansele să vezi că Luna are dimensiuni mai mari. Însă, dacă vei observa Luna într-un punct în care se află aproape de orizont, se creează ceea ce se numeşte „iluzia Lunii”: când Luna se află la orizont, se pot observa dimensiuni foarte mari ale acesteia atunci când în faţa celui care priveşte se află pomi, clădiri sau alte obiecte.

Ce este Super Luna

O Super Lună nu înseamnă nimic altceva decât faptul că luna crește în dimensiune și are o luminozitate mai mare. De fapt, acesta este rezultatul pe care noi îl putem vedea, deoarece luna nu crește fizic, ci doar ajunge la o distanță mai mică de Pământ.

Potrivit specialiștilor, pe 14 noiembrie luna va fi la o distanță de 356.509 km față de Terra, cu aproximativ 30 mii de kilometri mai aproape, comparativ cu distanța medie. De 70 de ani luna nu a mai fost atât de aproape de Pământ, și nici nu va mai fi până în 2034.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More