Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Suporterul Universităţii Cluj care a bătut un jandarm a ieşit din închisoare

0 166

Adrian Stanciu, poreclit „Controlorul”, acum în vârstă de 22 de ani, care în 2008 a lovit cu cărămida un jandarm, a fost pus azi în libertate din penitenciar după patru ani de detenţie.

Acesta a fost eliberat condiţionat după ce a ispăşit o pedeapsă de 4 ani în închisoarea de maximă siguranţă de la Gherla.

În 7 mai 2008, înaintea unui meci între U Cluj şi CFR Cluj, suporterul a lovit cu cărămida în cap un jandarm care filma marşul suporterilor. El a fost condamnat pentru tentativă de omor calificat şi a primit şase ani de închisoare, dar a fost eliberat condiţionat la propunerea comisiei Penitenciarului Gherla.El a fost judecat alături de alţi patru suporteri pentru agresarea unui jandarm şi a primit cea mai grea pedeapsă.

„La îndeplinirea termenului minim de detenţie, a intrat în comisia de eliberare condiţionată, aceasta i-a evaluat traseul execuţional şi a făcut propunerea instanţei de judecată. Eliberarea lui a mai fost propusă şi anul trecut, dar atunci i s-a refuzat punerea în libertate. Dosarul a fost reanalizat acum”, a declarat Dan Donciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla.

 

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More