Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Surprins în timp ce fura piese auto, cu un pumn a pus la pământ un bărbat

0 138

Un tânăr, de 21 de ani, a fost arestat preventiv pentru furt și tentativă de tâlhărie.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 18 octombrie 2019, un bărbat de 68 de ani, din Bistrița a sesizat faptul că în jurul orei 08:30, a surprins un bărbat necunoscut, în timp ce încerca să fure o piesă de la autoturismul său care era parcat. În încercarea de a scăpa, acesta l-a lovit cu pumnul pe bărbatul de 68 de ani.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, iar în cadrul cercetărilor efectuate au identificat un tânăr de 21 de ani, din Rebrișoara, bănuit de comiterea faptei.

Totodată, ca urmare a investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în perioada 22 septembrie-10 octombrie, acesta ar mai fi furat componente auto de pe același autoturism, în valoare de aproximativ 3.800 lei.

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore și ulterior, la data de 19 octombrie, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Bistrița, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More